luni, 11 iunie 2012

CUTIA CU AMINTIRI SI CURCUBEUL -O MICA POVESTIOARA DESPRE VIATA MEA



 Uneori am impresia ca uitam sa traim.Sau poate traim doar o rutina pe care noi o consideram viata.Uitam sa zambim din nimic iar atunci cand zambim parca o facem fortat.
  Azi am iesit din oras cu gandul sa rezolv o procura,sa ma intalnesc cu un notar , sa ajung la un azil de batrani (care e casa matusii mele de peste 7 ani ) si sa vindem un imobil.
  De cand il am pe Luski-am uitat de mine.Azi mi-am adus aminte cum eram eu.Un om atat de vesel.Sa NU ma intelegeti gresit-Luski este cel mai de pret si minunat lucru care mi s-a intamplat insa prea prinsa in meseria de mama si alte 2 meserii am uitat de mine.
  Ploua si de pe sosea se ridicau aburi iar campul era plin cu grau si rapita si totul era asa frumos si colorat.A venit vara-si eu abia acum realizam.
   Mi-am adus aminte de copilarie-de bunicul care se intorcea seara de la camp cu caruta plina de  lucerna si care oricat era de obosit ,gasea mereu un zambet si o vorba buna pentru mine si Alex(fratele meu).
   De bunica care isi astepta vacile si  se intrecea mereu  cu vecinele in glume a cui vaca e mai mandra.
  De soarele rosu de apus-de mirosul de tei inflorit -de sucul de soc si cate si mai cate povesti spuse la umbra unui salcam pe bancuta din fata casei.
  De fapt eu azi nu m-am dus sa vand nici un imobil-ci casa in care mi-am trait mare parte din copilarie si in care am fost atat de fericita.Si totusi acum-paraginita si pustie astepta pe cine sa ii redea gloria de odinioara.
   M-am intristat.Cel mai de pret lucru al nostru, al oamenilor e trecutul.Mai ales daca este unul presarat de amintiri frumoase.De amintiri cu persoane dragi care traiesc prin noi.
  Cand matusa mi-a spus ca isi doreste ca dupa moarte sa imi ramana mie amintire verighetele ei si inelul de logodna mi-au dat lacrimile si am iesit afara din azil sa nu ma vada ca plang.M-am uitat pe mana si mi-am dat seama ca nu port nici verigheta si nici inelul pe care  Robi mi l-a daruit cu atata drag.
   Mi-am jurat ca voi aprecia mai mult tot ceea ce am.Ca voi rade fara motiv-ca voi plange de bucurie-ca voi iubi mai cu foc-ca voi fi o mama mai buna-si o sotie model.Ca nu voi lasa pe nimeni din trecutul meu sa fie uitat si ca fiecare amintire va fi pastrata cu drag.

    Pentru ca:

Somewhere over the rainbow
Way up high,
There's a land that I heard of
Once in a lullaby.

Somewhere over the rainbow
Skies are blue,
And the dreams that you dare to dream
Really do come true.

  


pentru bunicul si toti cei care nu mai sunt aici

2 comentarii:

  1. Ana draga,imi place atat de mult ce ai scris...M-ai facut sa plang,pentru ca,intr-un fel,m-am regasit pe mine in ceea ce ai scris.NU te inteleg gresit,sunt absolut convinsa ca Luski inseamna TOTUL pentru tine si stiu perfect ce simti...Nici o mama adevarata din lumea asta nu te va judeca.Si eu obisnuiam sa fiu o persoana cocheta pe vremuri,sa imi acord mai multa atentie mie insumi dar si celor din jur.De cand s-a nascut Damian,parca am intrat intr-o capsula a timpului si nu mai vad,nu mai aud nimic din ceea ce ma inconjoara.Iar referitor la ceea ce atat de frumos ai spus"Cel mai de pret lucru al nostru, al oamenilor e trecutul"-mi s-a pus un nod in gat...Este absolut necesar sa nu uitam trecutul,sa nu uitam oamenii care au facut parte din viata noastra ,candva...Si mai ales,sa pastram amintirile vii si la randul nostru,sa impartasim aceste amintiri cu copii nostri.
    Mi-ai infrumusetat ziua si cred ca ne-ai facut pe multi dintre cei care te citesc,sa reflectam la ceea ce ai impartasit cu noi.
    Te imbratisez cu mult drag si te rog,NU UITA SA ZAMBESTI!

    RăspundețiȘtergere